Anamaria Vasile

Pentru 3 zodii începe calvarul de azi. E luna cea mai grea din an. Pentru altele se anunță mare fericire. Află dacă ești printre zodiile norocoase

Luna ianuarie 2018 stă sub influența conjuncției Marte-Jupiter din Scorpion. Conjuncția exactă are loc în 7 ianuarie, dar efectele au început să se resimtă încă din a doua decadă a lunii decembrie și se vor manifesta până la 26 ianuarie, când Marte iese din Scorpion.

Marte și Jupiter sunt planete foarte energice, optimiste și exuberante, drept pentru care combinația poate fi extrem de motivantă și poate conduce la o activitate debordantă, dar și la agitație, excese, accidente sau incidente violente. Zonele predilecte de manifestare: justiție, religie, învățământ superior, industrie, armată, poliție, pompieri.

La nivel personal, energia conjuncției Marte-Jupuiter trebuie consumată în activități viguroase, dar bine coordonate și cu scop clar, altfel putându-se transpune în aroganță, indisciplină, inițiative hazardate, conflicte sau accidentări.

În primele zile ale lui ianuarie 2018, Uranus își reia mersul direct, după 5 luni de retrogradare (Uranus, ca și Neptun și Pluto, retrogradează câte 5 luni în fiecare an). În realitate, însă, Uranus este cam toată luna staționar, fiindcă nu-și schimbă poziția cu mai mult de 20 minute de grad. Iar planetele aflate “la stație” au putere mărită și se pot comporta neobișnuit.

Uranus este dinamic, electrizant, progresist și modernizator, dar are o acțiune sincopată, ce poate aduce schimbări de situație neașteptate, accese de revoltă, emancipare sau independență, evenimente bruște și bulversante. În plus, Uranus se află acum în Berbec, un semn prin definiție dinamic și cu potențial violent.

Concomitent, în Capricorn este cam mare aglomerație. Acolo sunt cantonați pe termen lung Pluto și Saturn, cărora li se alătură Soarele și Venus (în primele două decade) și Mercur (în ultimele două decade).

Pe parcursul lunii ianuarie 2018, Soarele și Venus fac conjuncție cu Pluto, iar Mercur face conjuncție cu Saturn și cu Pluto. Într-un anume registru, tot ceea ce se petrece în Capricorn ar putea avea un rol de decizie sau de fixare, ar îndemna la prudență, la acțiuni focalizate, duse în baza unor strategii eficiente, cu bătaie pe termen lung.

Trebuie, însă, să avem în vedere structura cam rigidă a Capricornului, accesele sale de încăpățânare, nevoia profundă de a controla, temerile și reținerile sale. Scorpionul (unde are loc conjuncția Marte-Jupiter) nu este nici el flexibil și poate avea și el anxietățile, obsesiile și ideile sale fixe.

Prin urmare, ne aflăm în prezența unor manifestări contradictorii: pe de-o parte, cele hiperactive și complet dezinhibate ala conjuncției Marte-Jupiter și ale lui Uranus staționar din Berbec, iar pe altă parte, cele apăsătoare, suspicioase, intransigente și rezistente la schimbare ale Capricornului și Scorpionului. Pe scurt, putem asista la o luptă a contrariilor în care sunt angajate forțe impresionante.

Luna ianuarie 2018 are unele accente distructive, dar are și un potențial uriaș de realizare, care poate fi extrem de util celor hotărâți, riguroși și perseverenți.

În fine, la 31 ianuarie are loc o eclipsă totală de Lună în Leu, care nu va fi vizibilă în România (s-ar putea observa doar foarte puțin din penumbră, însă nesemnificativ). Efectele acestei eclipse la nivel național sunt de natură financiară. În rest, nu pare a avea un rol nociv, dar, ca toate eclipsele, poate genera evenimente neașteptate sau insolite, fie ele bune sau mai puțin bune. Iată mai jos sferele de impact al eclipsei pentru fiecare zodie în parte:

Berbec: dragoste, sex, copii; aventură, risc; speculații; creativitate; timp liber, plăceri, distracții, sport.

Taur: casă, cămin, proprietăți, bunuri de patrimoniu sau folosință îndelungată; familie, părinți; trecut.

Gemeni: intelect, informație, comunicare, negocieri, interviuri; documente, fișiere, înscrisuri; drumuri, vehicule; frați, vecini.

Rac: bani și bunuri mobile, câștiguri, cheltuieli, economii, profit; simțul valorii.

Leu: trup, înfățișare, constituție, vitalitate, temperament; viață, în general.

Fecioară: acțiuni secrete, șansă ocultă (susținători din umbră, noroc providențial); pericole ascunse (dușmani, complot, boală).

Balanță: comunitate, grup, societate; popularitate, prieteni, protectori, susținători; speranțe și proiecte.

Scorpion: statut social, reputație, carieră, prestigiu, succes, distincții; superiori, autorități.

Săgetător: călătorii îndepărtate, legături cu străinii, străinătatea; internet; studii, cultură, spiritualitate.

Capricorn: afaceri și investiții; moșteniri, cadouri, sponsorizări, fonduri nerambursabile, retrocedări, împrumuturi.

Vărsător: relații sentimentale, căsătorie, cuplu; colaborări, contracte, alianțe rivalități, conflicte, procese.

Pești: muncă și responsabilități; subordonare și subordonați; sănătate, igienă; animale de companie.

Comentează